RSS
 

Archive for January, 2010

Timpul liber ca sărbătoare

15 Jan

Nu te odihni niciodată pentru munca pe care ai făcut-o, ci pentru aceea pe care o vei face.

Nicolae Iorga

Când nu ai timp liber, de obicei, îți faci, nu-i așa? Sunt unii oameni care, în momentul când sunt în criză de timp, … îl cumpără. „Vând timp liber!”. Așa sună anunțul online al unei tinere de 18 ani din China, relatează publicația People’s Daily. Lucrând ca promoteriță în supermarketuri, tânăra își oferă timpul liber, contra cost, în vederea achiziției acestuia de către un potențial cumpărător: „Voi fi onorată să fiu devotată celor care chiar nu dispun de timp”. Timpul oferit spre vânzare exclude cina și intervalele temporale alocate odihnei, iar toate sarcinile pe care și le asumă vor fi îndeplinite în locuri publice, pentru a evita comportamentele erotice sau agresive. Ciudat și inedit gestul, într-un context în care, devenit „călăul” persoanelor care cunosc prea bine noțiunea de „serviciu” sau „școală”, stresul ne-a transformat, ușor dar sigur, timpul liber în „hobby” și ne-a surprins căutând să înțesăm în această frântură de timp cât mai multe ore, minute și secunde.

„A patra minune” adevărată a românului modern.

Când vorbim de timp liber, în general, românii preferă distracțiile cât mai zgomotoase și cât mai de durată, pentru a „trăi” repaosul. Fie că e vorba de parcuri, ceainării, săli de concerte, săli de lectură – pentru nefumători, baruri, cluburi, cafenele – pentru fumători, sau pur și simplu privitul la televizor și cititul unei cărți, toate acestea sunt încercate în ideea obținerii relaxării mult așteptate. Când este vorba totuși de „libere”, foarte mulți români dau startul „marii sfârâieli naționale”, grătarele și berea, la iarbă verde sau între blocuri, urmând să stabilească „cine face cei mai gustoși mici” și „cel mai înecăcios fum”. Încet și totuși sigur, mititeii au devenit un mod de petrecere a timpului liber la români. Rețeta care aduce dorul de casă celor plecați peste hotare și stârnește pofta sau înghițitul în sec celor din țară, a prins viață într-un restaurant bucureștean din sec. XIX, La Iordache. Într-una din seri când, ca urmare a numărului mare de înfometați rezerva de mațe pentru cârnați s-a terminat iar mesenii nu mai plecau, patronului i-a venit ideea să frigă cârnații fără înveliș și cu dimensini mult mai mici (cererea era mare). Când a fost servit, se pare că unul dintre meseni ar fi spus: „Da’ mici mai sunt cârnații aștia!” Read the rest of this entry »

 
No Comments

Posted in Social

 

Moș Minciun(ă)

15 Jan

Un adevar spus pe jumătate este o minciună întreagă. (Anonim)

Un profesor suplinitor a decis că elevii cărora le preda (9 ani) sunt deja prea mari ca să mai creadă în Moș Crăciun, relata News&Current affairs. Cuvintele profesoarei anonime au stârnit indignarea părinților deoarece ei cred că odraslele lor ar trebui „să aibă dreptul să rămână cât mai mult timp în starea de inocență” și că efectiv în acest an le-a fost răpit farmecul sărbătorii de Crăciun. „Ne-am cerut scuze părinților și pot spune că așa ceva nu se va mai întâmpla în școala noastră”, a declarat doamna Jackie Jackson, ca reprezentat al autorității educative din Devon, Marea Britanie.

Nicolae Moș

Luna decembrie este deosebită în felul ei, și totuși, sub umbrela unui adevăr măreț – nașterea Domnului Iisus Christos – oamenii se pregătesc de petrecere. Nici nu începe bine iarna și peste 800.000 de români care poartă numele de Nicolae, îl așteaptă pe Moș Nicolae să vină cu daruri. Bineînțeles, ziua de 6 decembrie este motiv de bucurie nu doar

pentru cei care-și aniversează ziua numelui, ci mai ales pentru micuții, care, odată cu lustruirea ghetuțelor își așteaptă răsplata pentru faptele bune.

În România, și probabil (nu) doar în România (nu dețin date exacte) există Moș Nicolae, în carne și oase, are 72 de ani, este căsătorit și deține o gospodărie în comuna timișeană Șandra. Bănățeanul este contactat telefonic în preajma sărbătorilor de copii pentru că poartă numele de Nicolae Moș, relata zilele trecute cotidianul Adevărul. Read the rest of this entry »

 
No Comments

Posted in Social

 

Când religie nu e… nimic nu e!

15 Jan

Creștinismul este o religie absolută, dar, vorba lui Gandhi, are un cusur: e prea perfect.

Petre Țuțea

Pentru unii utilizatori de internet, Google este doar un simplu motor de căutare al informațiilor dorite. 14 septembrie a fost declarată zi „sfântă” de către nou înființata Biserică Google, din Canada. Prin cele 10 porunci și 9 dovezi ale caracterului „sacru-divin”, googliștii încearcă să susțină dumnezeirea motorului de căutare. Acest demers, ce stârnește atât zâmbet cât și lacrimă, nu mai pare deloc ciudat în secolul XXI, deoarece, în timp, dorința de a găsi răspunsuri i-a polarizat pe oameni către o formă sau alta de divinitate, religia și biserica, oferindu-le cadrul necesar exprimării aceluiași crez.

De ce Vest și nu… Est?

Religia a putut și chiar a afectat viața oamenilor în general. Singura întrebare este când, cum și cât de mult? „Nicio altă religie, filosofie, învățătură, națiune sau mișcare nu a schimbat în bine lumea așa cum a făcut-o creștinismul”, declara Alvin Schimdt, în cartea How Christianity Changed the Wolrd.

Nu doar studiile sociologice susțin faptul că fără Biblie nu ar fi existat principiul libertății și dreptății. Probabil că omul ar fi fost „mai presus de lege” neavând niciodată libertate economică, politică și religioasă și cu drepturi poate biciuite și astăzi de deținătorii de sclavi. Fără Biblie primele școli catehetice formale, dar și unele școli renumite din Alexandria și Egipt, ar fi fost private de „manualul” de bază. Motto-ul Veritas Cristo et Ecclesiae (Adevăr pentru Hristos și Biserică), a făcut posibilă, în SUA, înființarea unor colegii (Harvard) și universități renumite (Yale, Princeton), creștinii fiind promotorii educației pentru ambele sexe. Fără Biblie nu am avea niciun Paradis pierdut de Milton, probabil nu ne-am fi bucurat de opera lui Fiodor Dostoievsky, nu am știi nici azi cum arată Moise sau David, ai lui Michelangelo, sau Cina cea de taină, a lui da Vinci, nu ar fi existat niciun Mesia, de Hendel și nici stilul lui Bach sau Beethoven nu s-ar fi manifestat în tonuri așa de grave. A nega influența creștinismului asupra civilizației vestice ar însemna să negăm istoria însăși. Totuși, fiecare religie a influențat societatea, pozitiv sau negativ, și încă o face dacă a supraviețuit timpului. Nu trebuie să neglijăm totuși contribuția pe care și lumea arabă a adus-o omenirii, acesteia datorându-i-se folosirea numerelor arabe de azi, algebra și astronomia, unele tratamente ce au stat la baza medicinei și chirurgiei europene, străzile pavate, librăriile și ideea de sistem educațional. Read the rest of this entry »

 
No Comments

Posted in Social

 

Bazarul măruntaielor

15 Jan

Unii oameni au demnitatea ambiţiei lor, alţii a situaţiei lor, cei mai puţini, demnitatea persoanei lor.

Nicolae Iorga

Criza financiară a afectat omul în toate compartimentele vieții, surprinzându-l în ipostaze de nerecunoscut. Într-un timp în care economia stă bine doar pe hârtie, „dacă-ţi pierzi slujba, îţi poţi vinde mașina. Dacă-ţi pierzi mașina, îţi poţi vinde casa. Dacă-ţi pierzi şi casa te poţi prostitua. Şi dacă pierzi orice altceva, mai poţi vinde un singur lucru: proprile organe”. (William Saletan).

„Vând rinichi, să scap de sărăcie”

„Am datorii, vă rog, cumpărați-mi rinichiul!”, așa suna anunțul pe care un britanic l-a postat pe internet, împins de datorii foarte mari. James Smith este unul din sutele de britanici care postează astfel de anunțuri online. Prețul? Ieftin ca „braga” și la „prețul pieței”: 25.000 lire sterline, așteptându-se totuși la oferte mai consistente din SUA. Bărbatul de 26 de ani a relatat cotidianului The Times faptul că încercând să-şi salveze afacerea, „m-am îndatorat la oameni la care nu ai vrea sa ai datorii. Sunt foarte nervos când trebuie să vorbesc despre asta, dar cred că este un lucru bun… Toată lumea știe că e nevoie doar de un rinichi ca să supraviețuiești. Am ales. Nu văd altă opțiune”. Contactat de The Sunday Times, Smith a spus că nu a știut că este ilegal un astfel de gest și a accentuat ideea că a fost motivat de dorința de a ajuta pe cineva, dar și de a-și rezolva dificultățile financiare. Read the rest of this entry »

 
No Comments

Posted in Social

 

Bătălie pentru trup

15 Jan

Nu știți… că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt…? Și că voi nu sunteți ai voștri?

1 Corinteni 6, 19, Apostolul Pavel

Deși multe lucruri ciudate se petrec pe la noi, România nu este deocamdată țara tuturor posibilităților. Licitația online a unei tinere de 22 de ani din San Diego, California, a spulberat orice dezbatere online despre moralitate, Natalie Dylan (pseudonim) licitându-și propria… virginitate, pentru a-și achita taxele de studii, relata Agenția Reuters. „Trăim într-o societate capitalistă. De ce nu aș putea să-mi transform în capital virginitatea?”, a mai adăugat tânăra. Prețul, deși destul de piperat (3, 8 milioane de dolari), a adus și ofertanți, cea mai de top ofertă venind de la un australian de 39 de ani, a declarat CNN.

Apusul unei „epoci”

„Normal că ştiu despre sex, de la 9 ani. Mi-a povestit mama/tata, mai colegele/colegii, am citit şi pe internet, am văzut şi filme..”, acesta este răspunsul adolescenților de azi, care învaţă mai repede cum stă treaba cu relaţiile sexuale decât tabla înmulţirii, pierzându-și virginitatea încă din școala generală și ajungând „părinți” înainte de a obține buletin. Statisticile realizate de Institutul Kinsey arată că, în medie un bărbat îşi pierde virginitatea la 16, 9 ani, iar femeile la 17, 4 ani, trăsăturile de caracter moştenite influenţând vârsta la care un tânăr își începe activitatea sexuală. Read the rest of this entry »

 
No Comments

Posted in Social

 

Fenomenul social al avangardei Islamului

15 Jan

Chemarea musulmă la rugăciune este cel mai scump sunet de pe pământ.

Barack Hussein Obama II, 27 februarie 2007, New York Times

În cartea sa, Ridicarea fenomenului de culoare împotriva supremației mondiale a albilor, Theodore Lothrop Stoddard avertiza, încă din 1920, despre sosirea colapsului civilizației albilor cauzat de „roirea” oamenilor „colorați”. La aproape un secol după ce el vorbea despre „valul negricios”, „pământul oamenilor maronii” și „sângele alb”, vedem întreaga lume copleșită de un imens val musulman.

Lumea se schimbă

Statisticile indică faptul că, la nivel mondial, până în acest moment populația musulmană a atins pragul de 1.820.000.000, mult peste estimările făcute. Doar în America de Nord trăiesc peste 9 milioane de musulmani, cu o rată anuală de creștere de 6 % existând posibilitatea ca până în 2014 numărul să se dubleze (după 11 septembrie 2001 – 1.500.000 convertiri la islam, relata CNN). Faptul că 67 % din adulții musulmani americani sunt sub 40 de ani și peste 70 % din populația americană este peste 40 de ani, ne face să credem că musulmanii americani sunt tineri și reprezintă viitorul Americii. De asemenea, musulmanii americani sunt bine educați cu un salar anual peste medie – 50.000 de dolari/an – și dețin funcții importante, putând influența opinia publică. Totodată, musulmanii din SUA dețin 5 din topul bradurilor în domeniul auto (Toyota, Honda, Mercedes, Nissan, Acura), iar musulmanul de rând este considerat „omul mașinilor”, cu planuri de achiziționare a unei mașini noi o dată la 3, 3 ani. Cu asemenea statistici la nivelul SUA nici nu este dificil să înțelegem afirmația Al-Quida care a prezis căderea președintelui Barack Obama în mâinile lumii musulmane. Read the rest of this entry »

 
No Comments

Posted in Social

 

Kerkaporte creștine

15 Jan

Nu orice se poate împrumuta. Poți să mesteci cu dinții altuia, dar nu poți mistui decât cu stomacul tău.

Nicolae Iorga

În preajma fiecărei sărbători pascale, minte mea de copil frământa următorarele gânduri: ce au de a face iepurii şi ouăle cu Golgota? Ba mai mult, de când fac iepurii ouă? Sau… ce legătură este între nașterea lui Isus și porcul sacrificat la Crăciun? Probabil nu am fost singurul aflat în încurcătură căutând răspuns la aceste dileme copilărești.

Tradițional vorbind, sunt unele biserici care pretind faptul că promovează o religie creștină curată, că tot ce practică este pentru că așa trebuie. Dar oare câți pretinși creștini știu că doar un simplu inel purtat, la „fază” de multe ori, printr-o simplă pomană închinată unui răposat, și mergând să ia hrană pentru suflet de la biserică duminica, în prima zi a săptămânii, ei îmbracă păgânismul în straie moderne?

„Țărani” vs. Creștini

Așa cum ne este creionată în istorie, lumea antică era foarte bine organizată din punct de vedere religios. Existau temple, preoţi și preotese, colegii sacerdotale și cărţi speciale de rugăciuni, religia ocupând locul primordial în civilizația antică. Conceptul de păgân nu exista. Creştinii i-au numit astfel pe preoţii şi pe oamenii de la țară (paganus = ţăran), pentru că acolo, ţăranul superstițios era foarte bine legat de natură şi interpreta orice semn din natură ca semn al divinităţii. Ultimele temple antice și populații creștinate cu forța au fost cele de la ţară. Read the rest of this entry »

 
2 Comments

Posted in Istorie

 

Catolicism sub foc încrucișat

15 Jan

Asigurând ajutor. Creând speranță. Schimbând vieți.

Declarația de Misiune a Serviciului Social Catolic al Diocezei Charlotte

Era o zi de marți, 20 martie 2009, și liderii Universității Catolice Notre Dame (Indiana, SUA) făceau publică decizia ca președintele Barack Obama să susțină discursul serbării de sfârșit de an universitar. Decizia bordului universității a stârnit critici serioase din partea multor credincioși catolici, legalizarea avortului și încurajarea studiilor având ca suport celulele stem de către actualul președinte, constituind baza acestor critici. A fost inițiată chiar o petiție care a intitulat decizia drept „o atrocitate și un scandal”, prin care i se cerea Părintelui Director „să oprească această parodie imediat”. „Această națiune are o mulțime de lideri implicați în Biserică (Catolică), în afaceri, în probleme de drept, în educație, în politică, în medicină, în servicii sociale și în multe alte domenii care ar putea de departe să primească această onoare ”, mai preciza petiția.(http://www.catholicnews.com/data/stories/cns/0901364.htm).

O religie influentă

Istoria papalității și a ideii de „catolicism” este mai mult decât istoria unui stat (Vatican) sau a unei instituții (Sfântul Scaun), ci este intersecția multor fapte reale cu narațiuni imaginare, este suma unor ritualur, dar și a unor secrete păzite încă cu strășnicie. Cu toate acestea, rolul pe care Biserica Catolică l-a avut în civilizarea omenirii este remarcant, întrețesându-se chiar cu formarea civilizației vestice. Read the rest of this entry »

 
No Comments

Posted in Social

 

Te (bo)botez și… (de)botez

10 Jan

Mă întrebați dacă exist cu adevărat? Habar nu am. Certificatul de naștere l-am pierdut… însă păstrez o chitanță, tăiată de preot la botez.

(Valeriu Butulescu)

Sunt multe lucruri care stârnesc indignarea în rândul creștinilor, dar probabil nu există altceva mai ciudat ca o ceremonie ateistă de „de-botezare” (Westerville, Ohio, SUA). De asemenea, site-ul Societății Naționale Seculare a Marii Britanii oferă la un preț modic certificate de „de-botezare” celor sătui de creștinism: După o cercetare atentă, subsemnatul ______________, botezat fiind în rit creștin renunț la biserica ce a oficiat botezul. Resping, de asemenea, crezurile ei și toate celelalte superstiții, crezuri perfide conform cărora orice prunc are nevoie să fi curățit de păcatul originar. Doresc să fiu exclus din rândurile credincioșilor acestei biserici. (http://www.secularism.org.uk/debaptism.html)

La început a fost… altfel

În creștinism, botezul (gr. Baptizo – a afunda, a scufunda, a boteza) este un ritual în care este folosită apa, prin care cineva intră în legământ cu Dumnezeu, fiind admis totodată ca membru al unei biserici. Ioan Botezătorul a adoptat scufundarea baptismală ca element central al predicării „botezului Read the rest of this entry »

 
1 Comment

Posted in Social