„Să fiți înțelepți în ce privește binele, și proști în ce privește răul!” (Biblia, Romani 16, 19)
Scaunele microbuzului se umpleau încet cu călători care mai de care mai siguri pe gesturi și pe viață. De la țăranul emancipat cu trenning inscripționat cu cap de tigru, luat din Obor, până la costumatul stilat care își așază elegant geanta neagră și apoi plin de demnitate începe să citească ziarul – toți, aceștia și ceilalți deopotrivă, sunt deștepți; fiecare în felul lui sau în comparație cu altul. Șoferul pornește motorul, privește oglinda în silă, în timp ce trage meticulos zgârciul peste teșchereul de bancnote de 1 leu; nu vine nimeni, deci semnalizează și dă să plece. La geamul lui însă apare o doamnă încercănată de griji, timidă în gesturi, care cu o voce rugătoare și pauze între cuvinte întreabă:
- „Puteți să mă luați și pe mine… până la piramide… așa?”
- „Cum așa?”, tună șoferul.
- „Păi… nu… nu am bani!”
- „Hmmmm…” îi zâmbi sarcastic șoferul, în timp ce ridica geamul, pentru ca apoi să completeze pentru toți cei din spate:
- „Proasta! N-are bani…”
Dintr-o dată, tot microbuzul celor cu biletul deșteptăciunii lor în buzunar s-a îngrămădit spre geamuri să vadă din mers care e „proasta fără bani…”. Din spate s-a auzit o voce timidă:
- „Oprește, plătesc eu pentru proastă!”
