Dacă alcoolismul este considerat o boală, atunci este singura boală care:
În Gulistan (grădina trandafirilor), renumitul mistic persan Muslih povestește istoria lui Madshuun și a iubitei sale Leila, o dragoste nefericită, căci tatăl o dă de soție altcuiva. Madshuun, nebun de dragoste (numele lui înseamnă „nebun”) fuge în pustie ca să-și trăiască singurătatea. Regele țării a poruncit să fie adus la palat și l-a mustrat aspru pentru nebunia lui. Madshuun răspunde: „Mă poate înțelege doar acela care știe cât de frumoasă e Leila.” Regele a poruncit ca Leila să fie adusă înaintea lui; era o beduină ca oricare alta, chiar mai urâtă, arsă de soare și debilă din cauza sărăciei. Cea din urmă roabă din haremul lui ar fi fost mai frumoasă decât ea; privind-o, regele nu putea înțelege de ce o iubea atât de mult. Ghicindu-i gândurile, Madshuun i-a spus regelui: „Nici tu, nici altul nu puteți vedea frumusețea Leilei. Dragostea și frumusețea sunt două ghicitori într-una singură. Doar cel care a dezlegat-o pe prima, o poate înțelege pe a doua.”
„Egiptul nu va mai fi niciodată același…” (Barack Obama, președintele SUA)
Tineri, revoltă, lupte, dictatură, sânge, sute de răniți, moarte, haos… și o posibilă libertate și democrație. Nu, nu vă prezint un scenariu a ceea ce s-a întâmplat în 1989 în România, ci este, în câteva cuvinte, ceea ce s-a petrecut în primele zile ale lui 2011 în Egipt: „Revoluția de pe Nil”.
Un fel de cronologie
La sfârșitul lunii ianuarie 2011, au existat în Egipt câteva confruntări izolate între câțiva protestatari ai regimului Mubarak și forțele de ordine, confruntări soldate cu decesul a peste 33 de persoane și evadarea a mii de deținuți. La începutul lui februarie, confruntările s-au mutat în Piața Tahrir între adversarii și susținătorii lui Hosni Mubarak, președintele Egiptului, violențele contabilizând peste 11 morți și 915 răniți. Începând cu 4 februarie, sute de mii de egipteni au ieșit pe străzi cu ocazia mobilizării numite „Vinerea plecării”. Pe fondul acesta, atât președintele cât și guvernul aflat în exercițiu au început să propună anumite reforme, să facă anumite promisiuni legate de creșterea salarială, demersurile acestea fiind considerate de protestatari nedemne de crezare. Presat totuși de cererea de demisie din partea unei însemnate părți din populație, Mubarak a anunțat că îi va preda atribuțiile vicepreședintelui, dar că va rămâne la putere. Transferul de putere a fost considerat însuficient și în data de 11 februarie peste un milion de persoane au protestat în întregul Egipt, președintele fiind nevoit să-și dea demisia și să încredințeze puterea armatei. Astfel „a căzut Zidul Berlinului pentru această generație”, nota The Times.
Cât costă o… „criză”? Read the rest of this entry »