„Egiptul nu va mai fi niciodată același…” (Barack Obama, președintele SUA)
Tineri, revoltă, lupte, dictatură, sânge, sute de răniți, moarte, haos… și o posibilă libertate și democrație. Nu, nu vă prezint un scenariu a ceea ce s-a întâmplat în 1989 în România, ci este, în câteva cuvinte, ceea ce s-a petrecut în primele zile ale lui 2011 în Egipt: „Revoluția de pe Nil”.
Un fel de cronologie
La sfârșitul lunii ianuarie 2011, au existat în Egipt câteva confruntări izolate între câțiva protestatari ai regimului Mubarak și forțele de ordine, confruntări soldate cu decesul a peste 33 de persoane și evadarea a mii de deținuți. La începutul lui februarie, confruntările s-au mutat în Piața Tahrir între adversarii și susținătorii lui Hosni Mubarak, președintele Egiptului, violențele contabilizând peste 11 morți și 915 răniți. Începând cu 4 februarie, sute de mii de egipteni au ieșit pe străzi cu ocazia mobilizării numite „Vinerea plecării”. Pe fondul acesta, atât președintele cât și guvernul aflat în exercițiu au început să propună anumite reforme, să facă anumite promisiuni legate de creșterea salarială, demersurile acestea fiind considerate de protestatari nedemne de crezare. Presat totuși de cererea de demisie din partea unei însemnate părți din populație, Mubarak a anunțat că îi va preda atribuțiile vicepreședintelui, dar că va rămâne la putere. Transferul de putere a fost considerat însuficient și în data de 11 februarie peste un milion de persoane au protestat în întregul Egipt, președintele fiind nevoit să-și dea demisia și să încredințeze puterea armatei. Astfel „a căzut Zidul Berlinului pentru această generație”, nota The Times.
Cât costă o… „criză”?
În timpul crizei din Egipt, la bursa din Cairo s-a pierdut enorm, peste 12 miliarde de dolari, relata Ria Novosti. Cel mai mare tour operator din Europa, comania TUI Travel, raporta deja pagube de 32 de milioane de lire sterline, mai adăuga The Thelegraph. Întreruperea conexiunilor la internet, timp de 5 zile, a costat economia Egiptului peste 90 de milioane de dolari, scria Forbes. Ca să nu mai vorbim despre telefonia mobilă care a fost la pământ zile la rând, companiile din domeniu estimând pierderi de peste 110 milioane de dolari pe termen scurt. (http://m.protv.md) Potrivit analiștilor de la Credit Agricole, criza din Egipt a costat cel puțin 310 milioane de dolari pe zi, moneda egipteană pundu-se deprecia cu până la 20%. Și investitorii din întregul Orient Mijlociu s-au speriat și au început deja să își vândă activele deținute în Egipt. (www.efin.ro) Trebuie amintite și pierderile de vieți omenești, conform organizației Human Rights Watch, violențele din Egipt s-au soldat cu peste 300 de morți.
Gravitația faraonilor
Privind la cifrele acestea colosale, care indică probabil doar în linii mari pierderile Egiptului, nu poți să nu te întrebi ce a determinat populația ca, în pofida pierderilor uriașe, să iasă în stradă, să strige, să lupte? Rapoartele PNUD, privind dezvoltarea umană în țările arabe, arată că dominarea executivului asupra puterii legislative și judiciare, limitarea presei, restricționarea libertăților individuale, creșterea demografică, sporirea șomajului și nivelul de trai mizer al majorității populației sunt, în linii mari, cauzele care au dus la revolte atât în Egipt, cât și în Tunisia, aceasta din urmă precedând-o pe cea din Egipt.
„Trebuie să îi dăm un nume (revoltei din Egipt) și nu putem să o numim decât Revoluția Web-ului, pentru că generația blogurilor, a Facebook și a Twitter este cea care a dat foc pulberii și a dus la căderea liderului (Mubarak)”, sublinia La Repubblica. De asemenea, presa guvernamentală din Egipt a numit evenimentele din ultimele zile „Revoluția tinerilor”. Tinerii au crezut că toți reprezentanții fostului regim nu mai trebuie să fie la guvernare deoarece sunt precum stejarii bătrâni la umbra cărora nu poate să crească niciun alt lider în opoziție, aceștia din urmă fiind adesea expulzați sau înlăturați. Tinerii au vrut schimbare și se pare că au obținut-o.
„Actuala criză din Egipt a fost provocată deliberat pentru a rupe relațiile pe care SUA le avea cu autoritățile de la Cairo”, este de părere Ion Mihai Pacepa, fostul șef al Departamentului de Informații Externe al RS România. Conform acestuia, evenimentele din Egipt ar fi fost puse la cale de liderii comunității KGB, pentru alungarea SUA din Orientul Mijlociu și preluarea controlului resurselor din regiune de către Moscova. Afirmațiile lui Pacepa pot fi demne de crezare în condițiile în care, în urma acordurilor de pace ale Egiptului cu Israelul din 1979, Casa Albă acordă armatei egiptene asistență de 1, 3 miliarde de dolari. (www.mediafax.ro)
Analizând Egiptul până la evenimentele de la începutul anului 2011, putem afirma fără să greșim că era o țară a contrastelor izbitoare. Nouriel Roubini, cel despre care se spune că a prezis criza financiară mondială, afirma că „tot ce se întâmplă acum în Egipt se datorează șomajului, sărăciei și creșterii prețurilor pentru mâncare și bunuri”. (Global Research) Aproape 20% din cei 350 milioane de arabi trăiesc sub pragul sărăciei, în Egipt rata fiind de 41%. Totodată, dintre cei 350 milioane de arabi, peste 53% au sub 24 de ani și majoritatea sunt șomeri, scria Der Spiegel. În Egipt, în rândurile celor cu vârstă sub 30 de ani (2/3 din populație), rata șomajului ajunge până la 90%. (www.evz.ro) Prin contrast, averea fostului președinte, este cotată a fi între primele zece cele mai bogate din lume (70 miliarde de dolari), informează Gândul. Același fenomen s-a petrecut și în Tunisia unde lăcomia primei doamne, Leila Ben Ali (fostă coafeză) a alimentat furia protestatarilor (folosea avioanele oficiale ale statului pentru a merge în Dubai la cumpărături). O altă cauză care a alimentat protestele și criza țărilor amintite, a fost faptul că guvernele lor erau corupte și încremenite la putere – longevitate dictatorială. Înainte de fuga președintelui Tunisiei, liderii a cinci state din Africa de Nord petrecuseră la guvernare, în total, 115 ani. (www.evz.ro)
În 1997, cu ajutorul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltarea Internațională, guvernul egiptean a contactat serviciile Institului pentru Libertate și Democrație, în scopul determinării numărului egiptenilor marginalizați și cât din economie funcționa „extralegal”. Raportul din 2004 al studiilor efectuate este mai mult decât elocvent: Economia subterană a Egiptului era cel mai mare angajator al națiunii. În sectorul privat lucrau 6, 8 milioane de oameni, în sectorul public 5, 9 milioane, iar sectorul „extralegal” avea 9, 6 milioane de angajați. În ce privește proprietatea de terenuri, 92% dintre egipteni dețin proprietate fără titlu legal normal. Totodată, s-a estimat că valoarea tuturor proprietăților și afacerilor extralegale se ridică la 400 miliarde de dolari, de 30 de ori mai mare decât valoarea capitalizată a tuturor companiilor înregistrate la bursa din Cairo și de 55 de ori mai mare decât valoarea investițiilor străine în Egipt de la invazia lui Napoleon și până în prezent. Se optează pentru un astfel de mediu de afaceri deoarece, asemeni multor țări în curs de dezvoltare, instituțiile juridice egiptene nu servesc majorității populației. Din cauza unor legi greoaie, discriminatorii, a devenit imposibil pentru majoritatea oamenilor să-și legalizeze proprietățile și afacerile, oricât de bine intenționați ar fi. Pentru a deschide o mică brutărie, este nevoie de 500 de zile. Obținerea unui titlu legal de proprietate asupra unui teren vacant înseamnă 10 ani de tortură birocratică. Un antreprenor începător și sărac care își deschide o afacere trebuie să facă față la 56 de agenții guvernamentale și la numeroase inspecții de stat. (http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/apartheid-economic-egiptean) Și pentru că nu se putea să lipsească factorul religios, trebuie să amintim faptul că revoltele din Egipt s-au bucurat de organizarea și suportul logistic extraordinar asigurat de „Frăția Musulmană” care, prin moscheile afiliate, a dirijat și a comandat logistica și mobilizarea protestanților religioși, inclusiv femei. Și nu în ultimul rând, factorul catalizator care au făcut ca în final liderii celor două țări să demisioneze și să părăsească țara, a fost surpriza totală în care au fost prinse regimurile atacate și faptul că au reacționat cu întârziere de până la 48 de ore în unele cazuri. Probabil s-au crezut invincibili…
Intrare în (a)normalitate?
„Viața reîncepe pentru noi”, a declarat Mohamed ElBaradei (premiul Nobel pentru Pace) pentru postul de televiziune al-Jazeera, în urma demisiei președintelui Mubarak. „Mesajul meu către poporul egiptean este că am câștigat libertatea… Să o folosim cât mai bine și fie ca Dumnezeu să vă binecuvinteze”, a mai adăugat el. (www.mediafax.ro) Potrivit directorului Bursei de mărfuri din New York, citat de FoxNews, vom resimți criza egipteană la pompă, la magazin, la mall, dar și acasă. La benzinării, prețul carburanților deja este în creștere ca urmare a prețului petrolului care a atins maximul ultimilor doi ani – 103, 37 dolari, potrivit Reuters. O altă temere a lumii occidentale este legată de tot ce se întâmplă acum în jurul canalului Suez, pentru că, dacă în aceste țări s-ar schimba regimurile actuale cu regimuri politice anti-occidentale care ar închide robinetele de țiței, am putea intra în colaps. La magazin, prețurile alimentelor vor fi într-o continuă creștere. Și în mall lucrurile se vor schimba, deoarece Egiptul este unul dintre cei mai mari exploatatori de bumbac. Dacă vânzarea acestei plante se oprește, atunci toate hainele, de la jeanși până la tricouri sau lenjerie intimă, toate se vor scumpi. Deja prețurile pentru bumbac sunt la cele mai ridicate valori din ultimul secol și jumătate. Acasă, creșterile se vor observa la facturile de întreținere: salubritate, gazele naturale, energia electrică. Gaura neagră din mediul virtual, provocată de oprirea internetului timp de cinci zile în Egipt a relansat dezbaterea în SUA cu privire la amploarea puterii cibernetice de care ar trebui să dispună Casa Albă în cazul unei crize majore. Unele voci susțin că niciodată nu se va semna o lege care să îl autorizeze pe președinte, oricare ar fi el, să închidă internetul, exercitarea unei astfel de puteri ar constitui un afront pentru Constituția americană. De asemenea, conducerile majorității statelor arabe din zonă sunt bătrâne, deci, nu este exclus ca în curând să mai asistăm la noi conduceri, cu șanse ca tranziția să devină sângeroasă. Secretul, ca totul să meargă bine, este ca reformele care au în centru respectul față de om, liberul arbitru, libertatea de exprimare, libertatea la opinie, egalitatea șanselor, etc., să fie aplicate, nu să existe doar pe hârtie. Guvernele trebuie să reflecte voința poporului, nu să-și urmărească interese proprii meschine, iar puterea să fie deținută prin consimțământ, nu prin coerciție. Altfel, vom alerga după himere, vom cultiva vânt și vom secera doar furtună. În mai puțin de o sută de zile, în Tunisia și Egipt, două regimuri despre care se credea că sunt invincibile au căzut în capcana istoriei. Pare a fi o reeditare a căderii Zidului Berlinului sau a comunismului. Cert este un lucru… pe tabla de șah a istoriei, Dumnezeu face ultima mutare.