Omul rezonabil se adaptează mediului. Cel care nu se mulțumește cu ce i se dă, insistă în a adapta lumea propriei persoane. De aceea, progresul depinde de oamenii care nu se mulțumesc cu ce au.
George Bernard Shaw
Copiii sunt de vânzare. Costă aproape 5000 RON și ai toate șansele să vii să îi iei nu în scutece moi, ci în sicrie cât o cutie mai mare de păpușă, în portbagajul mașinii, nu de la maternitate, ci de la Institutul de Medicină Legală. Riști chiar să nu îi poți înmormânta creștinește pentru că nu au fost… „botezați”. Gânduri de felul acesta s-au îndreptat săptămânile trecute către nou-născuții care au avut „nenorocul” de a se naște în România, în București, în Giulești, în preajma chermezei naționale de „Sfânta” Maria.
Feți și fete frumoase și… lacrimi de părinți
S-a întâmplat la sfârșit de vară 2010, seara, când la Maternitatea Giulești din București, la secția de Terapie Intensivă, a izbucnit un incendiu. Cinci dintre nou-născuții aflați la maternitate și-au pierdut viața în urma incidentului, alți șase fiind duși în stare critică la secția de Chirurgie Plastică și Arsuri din cadrul Spitalului „Grigore Alexandrescu”. Văd diagnostice și mă crucesc: copil de o zi, cântărind un kilogram și jumătate, ars pe 60 % din suprafața corpului. Este un șoc și pentru mine să citesc aceste hârtii, a declarat pentru Adevărul Dan Enescu, șeful spitalului. Cazul nu este singular. La doar câteva zile de la această tragedie, pe 1 septembrie a.c., în Dâmbovița, la Spitalul Orășenesc Pucioasa, un nou-născut a murit, familia reclamând că mama bebelușului, în vârstă de 28 de ani, nu a fost asistată la naștere de un medic de specialitate și că asistentele au luat indicații de la doctor prin… telefon. Au încercat să-l resusciteze, dar nu s-a mai putut face nimic, a relatat mama copilului, Mihaela Manica. (Mediafax) Privind la aceste tragedii, o întrebare logică trădează în continuare frica românului de spital: Ce se întâmplă în țara aceasta? Read the rest of this entry »








