LICHIDATORII

EFECTE DE NEIMAGINAT

… ȘI PENTRU CE?!?

Evaluate de specialiști la o valoare totală de până în 100.000 de euro, toate manuscrisele și obiectele personale ale lui Emil Cioran au fost scoase joi la licitație, la Paris, de casa Binoche și Giquello. Deși reușiseră să achiziționeze, în primă instanță, câteva obiecte și manuscrise,  Biblioteca Centrală Universitară (BCU) și Televiziunea Română (TVR) au pierdut totul din cauză că o persoană a câștigat licitația oferind întreaga sumă la care se ajunsese prin licitarea fiecărui obiect în parte. Cine este fericitul? Tot un român… George Brăiloiu. Mai corect spus, Compania KDF Energy, deținută de George Brăiloiu, a achiziționat manuscrisele și documentele lui Emil Cioran. Înființată în 2002, Compania KDF Energy este lider pe piața românească a certificatelor de emisii de dioxid de carbon și are filiale în Bulgaria, Grecia și Lituania.

Dar, unde-i statul român în toată povestea asta? Unde-i Ministerul Culturii? Unde-s Muzeele? „Ți se arată că există o comoară și conștientizezi că nu ai nicio șansă”, spunea Lucian Chișu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române. Nu sunt bani? Chiar erau imposibil de scos din pușculița statului 405.000 de euro pentru repatrierea unor crâmpeie din viața unui filosof român? Oricum, cu ocazia centenarului lui Cioran am arătat lumii că României i s-a cam îngroșat obrazul, deoarece în țara asta se pare că doar cei care certifică dioxidul de carbon mai prețuiesc hârțoagele îngălbenite. Și, ipotetic vorbind, probabil din toată povestea asta cu lipsa banilor, nici măcar „filosoful disperării” n-ar fi priceput nimic.

Era să uit esențialul în toată povestea asta… tot respectul pentru George Brăiloiu!

„Dacă ai timp să te plângi, pune mâna și muncește!” (proverb japonez)

Vineri. 11 martie 2011. Japonia, „Țara soarelui răsare”, o țară cu un înalt grad de civilizație, a fost zguduită de un cutremur devastator, care a declanșat un val seismic de până la 25 de metri înălțime. Deși a afectat doar coasta de nord-est a Japoniei, implicațiile acestor fenomene se resimt în întreaga lume.

Planeta se răstește la noi

Cu epicentrul la 373 km de Tokyo, o magnitudine de 8, 9 grade pe scara Richter și peste 500 de replici cu o magnitudine de cel puțin 4, 5 grade, seismul este pe locul întâi în istoria Japoniei și pe locul șapte în istoria lumii, conform unei ierarhii întocmite de US Geological Survey. Specialiștii estimează că în urma acestui cutremur țărmurile de est ale Japoniei s-au deplasat cu 3, 96 metri spre Statele Unite, scufundând Japonia cu 0, 62 metri. Totodată, se estimează axa Pământului a fost deplasată cu 16, 51 centimetri, durata zilei scurtându-se cu 1, 6 microsecunde. (www.voxrepublica.realitatea.net) Cel mai sever dezastru natural din ultimele decenii din Japonia a afectat puternic atât aspectul existențial, social și religios al oamenilor, cât și activitatea economică a arhipelagului, fiind resimțit în toate sectoarele economice: energie nucleară, industrie auto, financiar, transport, etc.. Cu alte cuvinte, această catastrofă naturală va avea o serie de consecințe atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.

Efecte…

Poliția japoneză a declarat că numărul estimativ al celor rămași fără locuință este de 452.000 de oameni, care stau în adăposturi și așteaptă câteva picături de apă și un pumn de orez. De asemenea, numărul morților este undeva în jurul cifrei de 18.000 de persoane, trupurile celor morți descompunându-se pe străzi. „Cadavrele nu pot fi arătate familiei. Sunt în descompunere. Unele dintre cele pe care le găsim acum au stat în apă mult timp și nu mai sunt într-o condiție bună. Părți ale corpului au fost mâncate de pești și crabi”, a declarat Shuji Horaguchi, membru al unei organizații umanitare care a fondat un centru de procesare al morților. (www.manager.ro/analize/cutremur-japonia-2011)

Dincolo de zecile de mii de victime, potrivit Reuters, dezastrul nuclear de la Fukushima, apărut în urma seismului și a tsunamiului, este depășit doar de cel de la Cernobîl. La 300 metri sud de centrala nucleară avariată, nivelul de iod radioactiv era, la sfârșitul lunii martie, de 4.385 de ori mai mare decât limita legală. (www.dailybusiness.ro) Totodată, Guvernul a oprit transportul de spanac (regiunea Ibraki) și de lapte, după ce testele au relevat un nivel anormal de iod. Apa de la robinetele din Tokyo înregistra cantități ridicate de iod și cesiu. Atât ploaia, cât și praful sunt contaminate. Astfel, copiii și hrana sunt scanate pentru a se detecta o eventuală contaminare cu radiații. (www.evz.ro) Efectele negative nu s-au răsfrânt doar asupra nord-estului Japoniei. Potrivit unui ziar nipon, „lipsurile se fac resimțite în întreaga țară în urma dezorganizării rețelelor de transport și a crizei de energie electrică după închiderea mai multor centrale nucleare. Tokyo, altădată o metropolă prosperă și luminoasă, a devenit orașul întunericului, al penuriei și a fricii.” Din cauza lipsei combustibilului, bicicleta a revenit la modă. Pe fondul acesta, unul din magazinele cu profil a înregistrat profit din vânzarea bicicletelor în valoare de 457.000 de dolari. Japonia a primit o lovitură „sub centură” și în domeniul religios. Statul nipon a fost nevoit să renunțe la una dintre cele mai sacre tradiții budiste și anume ritualul de înmormântare, relatează Reuters. Deși se practică incinerarea, îngroparea fiind, în multe regiuni, interzisă prin lege, neexistând practic locuri pentru înmormântări, totuși sute de oameni sunt îngropați în gropi comune. (www.evz.ro)

Din punct de vedere economic, acest dezastru natural a venit într-un moment în care economia niponă resimțea încă consecințele crizei economice și se confrunta cu o serie de dificultăți structurale. La data cutremurului, Japonia era una dintre cele mai îndatorate țări din lume. Totodată, Japonia este o țară îmbătrânită, 20% din populații fiind de peste 65 de ani. Efectele imediate asupra industriei s-au făcut resimțite imediat din cauza închiderii temporare a unor companii precum Toyota, Sony, Honda, Panasonic sau Nissan (relatau Reuters și Bloomberg). Nici companiile din domeniul bancar nu au scăpat de probleme. Au fost închise, de asemenea, câteva aeroporturi și toate porturile. Deși, deocamdată, nimeni nu poate evalua exact la ce sumă se ridică pagubele materiale, totuși potrivit unor analize efectuate de Credit Suisse, citată de Reuters, pagubele depășesc 180 miliarde de dolari. De asemenea, Banca Mondială raporta faptul că Japoniei îi trebuie cinci ani pentru a se putea reface în urma daunelor și 235 de miliarde de dolari. Conform acestor declarații, se pare că acest cutremur este cel mai costisitor din istorie. Să nu mai amintitm de faptul că seismul a readus în atenția întregii lumi siguranța sectorului nuclear, unele state europene reacționând imediat, propunând teste de stres pentru centralele nucleare.

„De ce, Doamne?!?”… Care „Domn”?

În fața unor asemenea calamități și consecințe rămânem practic muți. De ce Haiti? De ce Japonia? De ce Lisabona? De ce Gulagul? De ce Auschwitz? Întrebări esențiale, nu-i așa? Totuși, pe cât de esențiale, pe atât de chinuitoare. În fața unor asemenea întrebări, se impune o evaluare, probabil ușor subiectivă, a situației din Japonia. Și totuși, de ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple?

Sunt unii oameni, pe de o parte, care sunt în asentimentul guvernatorului de Tokyo, care a afirmat public faptul că „dezastrul este o pedeapsă din ceruri pentru japonezi, care au devenit lacomi” (potrivit CNN se pare că și-ar fi cerut iertare pentru aceste afirmații). Probabil că așa stau lucrurile, nu știm cu exactitate. Însă, faptul că într-o țară care acordă toată libertatea religioasă cetățenilor săi, 84% din populație afirmă că nu au nicio religie personală, pare să ne lase să gândim în direcția aceasta. În același timp, 64% din japonezi declară că nu cred în Dumnezeu, făcând din „Țara de unde răsare soarele” una din țările cu o proporție mare de atei. Deși este o țară foarte dezvoltată din punct de vedere cultural, dar și financiar, rata sinuciderilor este dublă față de media mondială. Lipsa de perspectivă și absența sensului vieții fac din Japonia una din țările cu cele mai frecvente cazuri de sinucidere.

Deși oamenii pot atrage pedeapsa lui Dumnezeu, totuși, să nu uităm că astfel de tragedii sunt „înfățișări ale răului cărora nu le putem răspunde decât prin compasiune, fraternitate și altruism”. (Vladimir Tismăneanu, www.contributors.ro) De asemenea, „legile naturii își au logica în voia lui Dumnezeu”, afirma Alexandru Ulea, în ediția online a Ziarului Lumina. Într-una din cărțile sale, Stanislao Puglise făcea următoarea afirmație: „Într-un cutremur mor toți: bogați și săraci, intelectuali și analfabeți, funcționari și oameni simpli. Un cutremur realizează ceea ce cuvintele și legile promit fără a reuși vreodată să împlinească: egalitatea tuturor. Este însă o egalitate efemeră, pentru că atunci când frica s-a stins, nenorocirea colectivă a devenit prilejul pentru nedreptăți încă și mai mari.”

Cu toată că majoritatea oamenilor se așteptau ca după seism și tsunami, Japonia să devină o țară a jafului, a haosului, a prădătorilor, nu s-a întâmplat deloc așa. Deși, poate că am fost dintotdeauna fascinați de miracolul economic nipon, de kamikaze, de capacitatea lor de a se impune în economiile de top, în momentele acestea altceva ne fascinează la japonezi. Deși dezastrul natural a lăsat în urmă scene parcă desprinse din jocuri video, japonezii au oferit lecții de ce înseamnă să fii civilizat, respectos și calm. Japonia a uimit lumea prin respectul față de semen, prin încrederea în manageri care au avut răspunderea să facă lucrurile să reintre în normalitate. Prin intermediul televiziunilor, am putut vedea oameni care s-au oferit voluntari pentru a merge să răcească reactoarele nucleare avariate, am văzut bătrâni care-și ofereau pâinea copiilor, am văzut până și doi câini, unul accidentat și unul care părea bine, stând pe un morman de moloz (cândva o casă), oamenii i-au chemat, dar cel sănătos nu a plecat de lângă cel accidentat. Până și câinii sunt uniți…

Probabil în Japonia soarele nu va apune niciodată. Fie că este pedeapsă de la Dumnezeu, fie că este doar o îngăduință din partea Lui ca să arate poporului nipon și restului lumii că este pe punctul de a se întoarce, totuși, Dumnezeu nu le-a dat acelor oameni greutăți mai mult decât pot ei să ducă. Japonia ne-a arătat că putem fi oameni, putem fi buni, chiar în situații de criză, ne-a arătat că avem nevoie de o schimbare. Merită lacrimile, empatia, banii și respectul nostru. Învățați lecția japoneză!

În apele adânci ale oceanelor trăiesc viețuitoare care „vorbesc” despre complexitatea creațiunii lui Dumnezeu. Somonul de Atlantic este una dintre acestea.

Somonul de Atlantic este unul dintre cele mai uimitoare specii de pe planetă. Simțul olfactiv, osmoreglarea, abilitatea sa de a „naviga” în ocean, migrația și salturile uriașe peste obstacole aproape imposibil de trecut, au uimit și inspirat umanitatea timp de sute de ani.

Somonul este numele generic al câtorva specii de pește din familia Salmonidae. Din aceeași familie, fac parte și câteva specii numite „păstrăvi” care nu migrează (Oncorhynchus), fiind întâlnite mai des sub următoarele denumiri: chinook, coho, pink, chum și sockeye. Somonul trăiește atât în partea de nord a Oceanului Atlantic (salmo salar – specie migratoare – la care ne vom referi), cât și în Oceanul Pacific (oncorhyncus – specie rezidentă).

Deși a fost numit regele peștilor cu mai bine de trei secole în urmă de către scriitorul englez Izaak Walton, denumirea științifică de salmo salar („somon săritor”),  i-a fost dată de zoologul Carl Linnaeus în 1758. Somonul este un pește răpitor cu un corp alungit (poate atinge 1, 5 metri lungime și 30 de kg), cap și gură foarte mari și dinți conici, puternici. Pielea este acoperită cu solzi mici, aproape ascunși în piele, având nuanțe variate de culori: de la gri-verde, la roșcat-negru. El își adaptează culoarea după mediu foarte repede, ceea ce explică aceste variații de culori. Se hrănește în principal cu crustacee și moluște. Având în vedere acest fapt, dinții i se uzează atât de repede, încât îi cresc dinți noi în mod regulat.

În fiecare toamnă, în apele nordice ale Atlanticului, somonul își „povestește” istoria-i fascinantă: după ce petrece ani întregi în ocean, călătorește până la 6.000 kilometri croindu-și drum în amontele râurilor, sărind peste obstacole, în goana depunerii icrelor în locul de proveniență.

Trăind între două lumi (apă dulce și apă sărată), somonii eclozează din icre de mărimea boabelor de mazăre în prundișul râurilor curate, foarte bine oxigenate. Puietul stă până la patru săptămâni în prundiș, foamea fiind cea care-i va împinge în cele din urmă să exploreze lumea periculoasă din jur. Totuși marea aventură a somonilor începe abia când măsoară aproximativ doisprezece centimetri. Înainte de a părăsi râul în care au eclozat, câteva zile somonii sunt foarte atenți la aromele locului lor de proveniență: mirosul solului, al plantelor și al celorlalte viețuitoare din mediul lor de viață. Practic, Dumnezeu a înzestrat somonul cu capacitatea de a memora „gustul” râului în care s-a născut, demers vital pentru posibilitatea reîntoarcerii.

Călătorind în bancuri către ocean, somonii fac o „escală” la vărsarea râului, pentru a-și adapta metabolismul la apa sărată (osmoreglare). În apa dulce, lichidele corporale ale somonilor sunt mai sărate decât apa în care înoată. De aceea, apa tinde să pătrundă în organism, la nivelul mucoaselor sau prin piele, pentru a echilibra diferența de presiune osmotică. Un pește de apă dulce își menține concentrația lichidelor corporale prin eliminarea surplusului de apă printr-o urină diluată. Cantitatea mare de urină diluată eliminată permite peștelui să nu se satureze de apă. Apa sărată în schimb, conține o concentrație mai mare de săruri comparativ cu lichidele corporale ale peștelui, astfel încât procesul de osmoză acționează invers. Adică, peștele pierde apă la nivelul pielii și mucoaselor. Pentru a evita deshidratarea, peștele înghite multă apă de mare și elimină excesul de sare printr-o urină foarte concentrată. De-a lungul acestui proces de osmoză, somonii își opresc hrănirea tocmai pentru a putea controla mai ușor procesul.

Odată adaptat la noul mediu de viață, bancul de somoni se îndreaptă de obicei către apele reci ale Nordului, o zonă bogată în hrană, unde se dezvoltă rapid. După trei, patru ani, peștii maturi pornesc spre casă. Aici se petrece un alt fenomen extraordinar, care este parte semnificativă în procesul migrației somonilor: orientarea spre casă. Inițial, se orientează după câmpul magnetic al Pământului, înainte de a-și pune în valoare incredibilul simț olfactiv. Asemenea unor câini de urmărire încep să se deplaseze de-a lungul coastelor, „adulmecând” mirosul zonei lor de proveniență. Odată ce ajung la gura râului de vărsare, somonii așteaptă fluxul care-i va duce în amonte. Cu acest flux începe drumul drumul de întoarcere al somonului, care poate dura mai multe luni. Odată pătrunși în apa dulce, somonii încetează să se mai hrănească (pierd până la 40% din greutate), resursele uriașe de grăsime conferindu-le energia necesară pentru călătoria spre locul depunerii icrelor. Deși pot sări la înălțimi mai mari de doi metri, o mulțime de obstacole le încetinesc și, uneori, chiar le blochează calea. Dacă uneori reușesc să „escaladeze” cascadele naturale, foarte mulți somoni sunt nevoiți să abandoneze epuizați lupta cu barajele artificiale, înalte de câteva etaje. Totodată, lupta cu curenții care depășesc uneori 40 km/h le slăbește energia, obligându-i să se oprească în ape liniștite, epuizați.

În călătoria lor spre casă, somonii suferă transformări de neimaginat. Din adevărate „săgeți” subțiri și argintii, devin treptat, roșii, umflați, cu un maxilar inferior în formă de cârlig care îi permite masculului să lupte pentru o parteneră. Peștii se împerechează timp de două săptămâni în albia râului, masculii fertilizând până la 40.000 de icre. Odată cu depunerea icrelor, extenuați și plini de răni, peștii se lasă în voia curenților. Niciun somon nu supraviețuiește mai mult de o lună. Practic, moartea unei generații face posibilă hrănirea alteia. Descompunerea părinților produce hrană în apa în care cresc puieții. Și ciclul fascinant dar fatidic al vieții somonilor reîncepe.

În concluzie, putem spune că somonul comportă anumite caracteristici (simțul olfactiv, osmoreglarea, abilitatea sa de a „naviga” în ocean, migrația) care fac din el o creatură cu un grad de complexitate și ordine pe care întâmplarea sau accidentul nu le-ar fi putut genera niciodată. Creat de Dumnezeu în felul acesta unic, spre a putea duce un stil de viață aparte, somonul nu se „simte” încurcat în fața unor complexități care-i guvernează viața, ci îl „reflectă” în mod simplu pe Creatorul omniscient și omniprezent.

„E simplu, e posibil și cât se poate de legal. Vrei să te amețești? Nicio problemă, te amețim noi!” Așa ar putea începe povestea etnobotanicelor sau tentativa unor nesimțiți de a-i prostii pe oameni în față. Comercianții își prezintă marfa drept îngrășământ pentru plante, odorizant de cameră sau produs destinat cercetării. Toată lumea știe însă, că ele se consumă, deși consumatorii habar nu au ce este o plantă etnobotanică și nici ce efecte secundare poate avea.

Publicitate falsă

„Magazinele de vise”, așa cum mai sunt cunoscute locurile unde se vând etnobotanicele, au apărut în România în anul 2008. Alin Rotaru este primul afacerist care a importat produse din Anglia și a deschis primul butic din țară, la Galați. Și-a prezentat marfa drept produs pentru aromo-terapie și… povestea lui a funcționat. A început modest, pe internet, și astăzi este cel mai mare distribuitor de etnobotanice din țară.

„Vindem îngrășământ pentru plante! Îngrediente: ketones mix, extracte din ierburi și glucoză. A se folosi câte o doză la fiecare ghiveci de plante. Măriți doza doar dacă planta e mai mare. Udați bine, nu amestecați conținutul cu alte îngrăsăminte.” Aceasta e noua formulă sub care se vinde unul dintre cele mai periculoase droguri etnobotanice din România: „Special Gold”. Deși termenul în sine (plante etnobotanice) înseamnă „studiu al denumirilor populare al plantelor”(www.dexonline.ro), știu că vă și întrebați deja… ce legătură este între studiul plantelor, așazisul „îngrășământ” pe care comercianții îl vând în „magazinele de vise” și numeroși tineri care și-au pierdut viața ca urmare a consumului de etnobotanice? Aparent, nu este nicio legătură. Totuși, lucrurile se leagă mai bine decât v-ați imaginat!

La distanță de un click

Dacă accesezi online un site care comercializează etnobotanice, vei fi inițial întâmpinat de un avertisment cât se poate de confuz: „Produsele noastre sunt comercializate numai pentru colecționari privați sau studiu etnobotanic…” „Produsele nu sunt recomandate consumului uman.” „Utilizarea lor vă aparține în întregime.” (www.etnoplant.ro) Cu toate acestea, continuând navigarea online, ești întâmpinat de mesaje care indică foarte explicit că, în urma consumării, vei avea parte de senzații foarte puternice de energie, putere sporită și euforie. Când vrei să aflii mai multe despre produsul pe care dorești să-l cumperi poți lesne observa că multe dintre ele nu au elemente de identificare traduse în limba română. Iar în cazul în care unele au inscripționări în limba română, acestea sunt cât se poate de contradictorii:„Interzis consumului uman”, dar și „Utilizarea lor este strict interzisă persoanelor sub 18 ani”. Un tertip pentru ca totul să pară legal. Ce să mai înțelegem? Ce conțin ierburile și prafurile care se vând? Asta se pare că știu numai producătorii și comercianții care iau plante obișnuite (mentă, sunătoare, etc.) și le amestecă cu plante halucinogene și substanțe toxice de care nici măcar specialiștii nu au auzit. Se presupune că înainte de ambalare plantele sunt stropite cu diverse tincturi sau substanțe sintetice (amfetamine, metamfetamine) care ulterior produc efecte adverse foarte puternice.

„Dacă nu a murit nimeni până acum, n-oi muri nici tu!”

Sub denumirea de plante etnobotanice se comercializează diverse plante uscate, ambalate sub formă de țigări, comprimate, pulberi sau fragmente vegetale ambalate în plicuri, care odată consumate produc efecte fizice și psihice de neimaginat. Imediat după consum se pot instala dureri de cap, amețeli, senzație de greață, vărsături, creșterea frecvenței cardiace, creșterea tensiunii arteriale, transpirație excesivă, dilatarea pupilelor și tremurături ale corpului. Din punct de vedere al efectelor psihice produse de folosirea acestor plante psihotrope putem vorbi de stări de confuzie (pierderea identității), atacuri severe de panică, senzație de moarte iminentă, imposibilitatea de a se concentra și memora, probleme de raționament logic, halucinații și senzații de decorporalizare (ieșiri din corp). Ceea ce este poate cel mai tragic lucru în toată această poveste este faptul că nici măcar consumul de droguri ilegale nu este atât de periculos, deoarece efectele consumului de etnobotanice sunt foarte puțin cunoscute și îi așază pe medici în ipostaza de a nu ști efectiv ce tratament să aplice. De asemenea, dr. Lucian Vasiliu declara că etnobotanicele pot da crize asemănătoare schizofreniei, din cauza halucinațiilor consumatorii putând devenii un pericol, atât pentru ei înșiși, cât și pentru cei din jur. Și… să nu uităm! Din cauza etnobotanicelor… se moare.

Efecte… în cifre

Potrivit ultimelor statistici, „România (7%) a ajuns pe locul patru în Uniunea Europeană (UE) în ce privește consumul de plante etnobotanice, în condițiile în care în 2008 nici nu figura în acest clasament”, a declarat reprezentantul EURAD (Europa împotriva drogurilor), Gigel Lazăr. Suntem imediat în urma Angliei (37%), Germaniei (15%) și Olandei (14%). Ne putem „mândri” la capitolul acesta cu peste jumătate de milion de consumatori și peste 400 de „magazine de iulzii”, fenomenul fiind considerat o explozie. Viitorul pare și mai sumbru în condițiile în care, în 2010, bugetul țării noastre nu a inclus nici măcar un singur leu pentru activitatea de combatere a acestui fenomen. Cel mai mic buget în privința aceasta îl are Slovenia – 7 milioane de euro. (www.mediafax.ro) „Nimeni nu și-a imaginat vreodată că vom asista la o creștere exponențială a consumului de plante etnobotanice”, a afirmat Cezar Preda (PDL)

Psihologii care lucrează cu persoanele dependente de droguri precizează că principalii consumatori de etnobotanice din România sunt adolescenți sau adulți tineri, în proporție covârșitoare bărbați (81%), din mediul urban (88,4%), lucru confirmat și de un sondaj Ciado România efectuat pe un eșantion de 1700 de persoane din 10 municipii reședință de județ, în perioada 25 – 30 noiembrie 2010. Aproape jumătate sunt persoane fără ocupație și numai 9, 1% sunt elevi. Totodată, blestemul etnobotanicelor nu-i ocolește nici pe pensionari, 1, 7% dintre consumatori fiind din grupa aceasta de vârstă. (www.romanialibera.ro)

Analiză…

Dacă încercăm să găsim vinovați pentru acest flagel probabil că i-am găsi repede: „Există cineva în instituțiile statului care a lăsat prea multă libertate afacerii cu etnobotanice”, afirma deputatul Mugurel Surupăceanu, lucru cu care este de acord și Cezar Preda (PDL), citat de Agerpres. Tabloul este completat și de deputatul Tudor Ciuhodaru, care afirma că „există o întreagă piață a drogurilor de sinteză, multe dintre ele fiind produse ale industriilor farmaceutice care nu și-au găsit întrebuințarea clinică. Cel mai adesea sunt canapidoidele băgate în aceste produse etnobotanice, pentru că sunt euforizante.”

Putem da vina și pe legilația românească practic incapabilă la ora actuală să stopeze fenomenul. Legea controlează ce scrie pe ambalaj, nu ce conțin plicurile sau țigările propriuzise. Deși Ministerul Sănătății a elaborat un ordin prin care cerea UE interzicerea etnobotanicelor, totuși, UE a blocat ordinul acesta, cerând autorităților reclamante să indice substanțele ce vor să fie interzise și dovezi științifice pentru care solicită acest lucru. Problema este că aceste plante nu au fost cercetate nicăieri în UE, ca atare nu se poate afirma că planta respectivă conține principiul activ respectiv, este introdus în tabelul plantelor interzise prin lege, deci, nu ai voie să-l vinzi. Așa se face că, cel puțin deocamdată, afacerile cu etnobotanice prosperă, pe măsură ce legislația se îmbunătățește, comercianții găsind noi metode de a „fenta” legea și de a-i zăpăci pe oameni cu produsele lor. Până una alta, doar OPC-ul mai reușește să amendeze și să închidă câte un magazin pentru publicitate înșelătoare, nu pentru deținere și comercializare de droguri.

Dar poate ar trebui să ne gândim că, probabil, singurii vinovați pentru fenomenul de față suntem… noi, pentru că, în fond, cel care vinde nu e atât de vinovat ca cel care cumpără. Până la urmă, suntem vinovați că, deși trăim într-o lume dură, alegem să evadăm din realitate cu un „joint”, o „linie”, o injecție sau un păhărel, în loc să înfruntăm realitatea și să încercăm să facem ceva util cu viața noastră.

Cred totodată că, în calitate de părinți ne facem vinovați pentru că ne neglijăm copiii. Și, nu-i așa, parcă suntem datori să facem mai mult pentru odraslele noastre! Nu pot să nu mă întreb… la ce „visează” copilul meu? În ce magazine intră, cu cine se întovărășește, cât timp lipsește de acasă și câți bani cheltuie pentru a-și realiza „visele”? Cât timp îmi iau eu, ca părinte, să visez împreună cu copilul meu, să facem planuri de viitor împreună? Atâta timp cât vom da vina pe producătorii și comercianții de etnobotanice, pe statul român și pe legislație, într-un cuvânt… pe alții, ne vom trezi probabil, târziu, ca dintr-un vis pe un pat de spital, sau lângă patul spitalicesc pe care zace neputincios copilul nostru sau… și mai tragic, te poți trezi din visare la înmormântarea fiului/fiicei. Stă în puterea mea și a ta să facem o schimbare. În fond… noi decidem!

Dacă alcoolismul este considerat o boală, atunci este singura boală care:

• Se vinde în flacoane de stică sau material plastic;
• Se răspândește prin publicitate în ziare, la radio și TV;
• Se contractează prin voința omului;
• Posedă puncte de distribuție prin licență;
• Produce venituri statului;
• Este un drog pentru cei slabi;
• Produce moarte violentă pe șosele;
• Distruge viața de familie;
• Pentru care niciun guvern sau virus nu este responsabil;
• Este cauza unor mari vicii.

În Gulistan (grădina trandafirilor), renumitul mistic persan Muslih povestește istoria lui Madshuun și a iubitei sale Leila, o dragoste nefericită, căci tatăl o dă de soție altcuiva. Madshuun, nebun de dragoste (numele lui înseamnă „nebun”) fuge în pustie ca să-și trăiască singurătatea. Regele țării a poruncit să fie adus la palat și l-a mustrat aspru pentru nebunia lui. Madshuun răspunde: „Mă poate înțelege doar acela care știe cât de frumoasă e Leila.” Regele a poruncit ca Leila să fie adusă înaintea lui; era o beduină ca oricare alta, chiar mai urâtă, arsă de soare și debilă din cauza sărăciei. Cea din urmă roabă din haremul lui ar fi fost mai frumoasă decât ea; privind-o, regele nu putea înțelege de ce o iubea atât de mult. Ghicindu-i gândurile, Madshuun i-a spus regelui: „Nici tu, nici altul nu puteți vedea frumusețea Leilei. Dragostea și frumusețea sunt două ghicitori într-una singură. Doar cel care a dezlegat-o pe prima, o poate înțelege pe a doua.”

„Egiptul nu va mai fi niciodată același…” (Barack Obama, președintele SUA)

Tineri, revoltă, lupte, dictatură, sânge, sute de răniți, moarte, haos… și o posibilă libertate și democrație. Nu, nu vă prezint un scenariu a ceea ce s-a întâmplat în 1989 în România, ci este, în câteva cuvinte, ceea ce s-a petrecut în primele zile ale lui 2011 în Egipt: „Revoluția de pe Nil”.

Un fel de cronologie

La sfârșitul lunii ianuarie 2011, au existat în Egipt câteva confruntări izolate între câțiva protestatari ai regimului Mubarak și forțele de ordine, confruntări soldate cu decesul a peste 33 de persoane și evadarea a mii de deținuți. La începutul lui februarie, confruntările s-au mutat în Piața Tahrir între adversarii și susținătorii lui Hosni Mubarak, președintele Egiptului, violențele contabilizând peste 11 morți și 915 răniți. Începând cu 4 februarie, sute de mii  de egipteni au ieșit pe străzi cu ocazia mobilizării numite „Vinerea plecării”. Pe fondul acesta, atât președintele cât și guvernul aflat în exercițiu au început să propună anumite reforme, să facă anumite promisiuni legate de creșterea salarială, demersurile acestea fiind considerate de protestatari nedemne de crezare. Presat totuși de cererea de demisie din partea unei însemnate părți din populație, Mubarak a anunțat că îi va preda atribuțiile vicepreședintelui, dar că va rămâne la putere. Transferul de putere a fost considerat însuficient și în data de 11 februarie peste un milion de persoane au protestat în întregul Egipt, președintele fiind nevoit să-și dea demisia și să încredințeze puterea armatei. Astfel „a căzut Zidul Berlinului pentru această generație”, nota The Times.

Cât costă o… „criză”?

În timpul crizei din Egipt, la bursa din Cairo s-a pierdut enorm, peste 12 miliarde de dolari, relata Ria Novosti. Cel mai mare tour operator din Europa, comania TUI Travel, raporta deja pagube de 32 de milioane de lire sterline, mai adăuga The Thelegraph. Întreruperea conexiunilor la internet, timp de 5 zile, a costat economia Egiptului peste 90 de milioane de dolari, scria Forbes. Ca să nu mai vorbim despre telefonia mobilă care a fost la pământ zile la rând, companiile din domeniu estimând pierderi de peste 110 milioane de dolari pe termen scurt. (http://m.protv.md) Potrivit analiștilor de la Credit Agricole, criza din Egipt a costat cel puțin 310 milioane de dolari pe zi, moneda egipteană pundu-se deprecia cu până la 20%. Și investitorii din întregul Orient Mijlociu s-au speriat și au început deja să își vândă activele deținute în Egipt. (www.efin.ro) Trebuie amintite și pierderile de vieți omenești, conform organizației Human Rights Watch, violențele din Egipt s-au soldat cu peste 300 de morți.

Gravitația faraonilor

Privind la cifrele acestea colosale, care indică probabil doar în linii mari pierderile Egiptului, nu poți să nu te întrebi ce a determinat populația ca, în pofida pierderilor uriașe, să iasă în stradă, să strige, să lupte? Rapoartele PNUD, privind dezvoltarea umană în țările arabe, arată că dominarea executivului asupra puterii legislative și judiciare, limitarea presei, restricționarea libertăților individuale, creșterea demografică, sporirea șomajului și nivelul de trai mizer al majorității populației sunt, în linii mari, cauzele care au dus la revolte atât în Egipt, cât și în Tunisia, aceasta din urmă precedând-o pe cea din Egipt.

„Trebuie să îi dăm un nume (revoltei din Egipt) și nu putem să o numim decât Revoluția Web-ului, pentru că generația blogurilor, a Facebook și a Twitter este cea care a dat foc pulberii și a dus la căderea liderului (Mubarak)”, sublinia La Repubblica. De asemenea, presa guvernamentală din Egipt a numit evenimentele din ultimele zile „Revoluția tinerilor”. Tinerii au crezut că toți reprezentanții fostului regim nu mai trebuie să fie la guvernare deoarece sunt precum stejarii bătrâni la umbra cărora nu poate să crească niciun alt lider în opoziție, aceștia din urmă fiind adesea expulzați sau înlăturați. Tinerii au vrut schimbare și se pare că au obținut-o.

„Actuala criză din Egipt a fost provocată deliberat pentru a rupe relațiile pe care SUA le avea cu autoritățile de la Cairo”, este de părere Ion Mihai Pacepa, fostul șef al Departamentului de Informații Externe al RS România. Conform acestuia, evenimentele din Egipt ar fi fost puse la cale de liderii comunității KGB, pentru alungarea SUA din Orientul Mijlociu și preluarea controlului resurselor din regiune de către Moscova. Afirmațiile lui Pacepa pot fi demne de crezare în condițiile în care, în urma acordurilor de pace ale Egiptului cu Israelul din 1979, Casa Albă acordă armatei egiptene asistență de 1, 3 miliarde de dolari. (www.mediafax.ro)

Analizând Egiptul până la evenimentele de la începutul anului 2011, putem afirma fără să greșim că era o țară a contrastelor izbitoare. Nouriel Roubini, cel despre care se spune că a prezis criza financiară mondială, afirma că „tot ce se întâmplă acum în Egipt se datorează șomajului, sărăciei și creșterii prețurilor pentru mâncare și bunuri”. (Global Research) Aproape 20% din cei 350 milioane de arabi trăiesc sub pragul sărăciei, în Egipt rata fiind de 41%. Totodată, dintre cei 350 milioane de arabi, peste 53% au sub 24 de ani și majoritatea sunt șomeri, scria Der Spiegel. În Egipt, în rândurile celor cu vârstă sub 30 de ani (2/3 din populație), rata șomajului ajunge până la 90%. (www.evz.ro) Prin contrast, averea fostului președinte, este cotată a fi între primele zece cele mai bogate din lume (70 miliarde de dolari), informează Gândul. Același fenomen s-a petrecut și în Tunisia unde lăcomia primei doamne, Leila Ben Ali (fostă coafeză) a alimentat furia protestatarilor (folosea avioanele oficiale ale statului pentru a merge în Dubai la cumpărături). O altă cauză care a alimentat protestele și criza țărilor amintite, a fost faptul că guvernele lor erau corupte și încremenite la putere – longevitate dictatorială. Înainte de fuga președintelui Tunisiei, liderii a cinci state din Africa de Nord petrecuseră la guvernare, în total, 115 ani. (www.evz.ro)

În 1997, cu ajutorul financiar al Agenției SUA pentru Dezvoltarea Internațională, guvernul egiptean a contactat serviciile Institului pentru Libertate și Democrație, în scopul determinării numărului egiptenilor marginalizați și cât din economie funcționa „extralegal”. Raportul din 2004 al studiilor efectuate este mai mult decât elocvent: Economia subterană a Egiptului era cel mai mare angajator al națiunii. În sectorul privat lucrau 6, 8 milioane de oameni, în sectorul public 5, 9 milioane, iar sectorul „extralegal” avea 9, 6 milioane de angajați. În ce privește proprietatea de terenuri, 92% dintre egipteni dețin proprietate fără titlu legal normal. Totodată, s-a estimat că valoarea tuturor proprietăților și afacerilor extralegale se ridică la 400 miliarde de dolari, de 30 de ori mai mare decât valoarea capitalizată a tuturor companiilor înregistrate la bursa din Cairo și de 55 de ori mai mare decât valoarea investițiilor străine în Egipt de la invazia lui Napoleon și până în prezent. Se optează pentru un astfel de mediu de afaceri deoarece, asemeni multor țări în curs de dezvoltare, instituțiile juridice egiptene nu servesc majorității populației. Din cauza unor legi greoaie, discriminatorii, a devenit imposibil pentru majoritatea oamenilor să-și legalizeze proprietățile și afacerile, oricât de bine intenționați ar fi. Pentru a deschide o mică brutărie, este nevoie de 500 de zile. Obținerea unui titlu legal de proprietate asupra unui teren vacant înseamnă 10 ani de tortură birocratică. Un antreprenor începător și sărac care își deschide o afacere trebuie să facă față la 56 de agenții guvernamentale și la numeroase inspecții de stat. (http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/apartheid-economic-egiptean) Și pentru că nu se putea să lipsească factorul religios, trebuie să amintim faptul că revoltele din Egipt s-au bucurat de organizarea și suportul logistic extraordinar asigurat de „Frăția Musulmană” care, prin moscheile afiliate, a dirijat și a comandat logistica și mobilizarea protestanților religioși, inclusiv femei. Și nu în ultimul rând, factorul catalizator care au făcut ca în final liderii celor două țări să demisioneze și să părăsească țara, a fost surpriza totală în care au fost prinse regimurile atacate și faptul că au reacționat cu întârziere de până la 48 de ore în unele cazuri. Probabil s-au crezut invincibili…

Intrare în (a)normalitate?

„Viața reîncepe pentru noi”, a declarat Mohamed ElBaradei (premiul Nobel pentru Pace) pentru postul de televiziune al-Jazeera, în urma demisiei președintelui Mubarak. „Mesajul meu către poporul egiptean este că am câștigat libertatea… Să o folosim cât mai bine și fie ca Dumnezeu să vă binecuvinteze”, a mai adăugat el. (www.mediafax.ro) Potrivit directorului Bursei de mărfuri din New York, citat de FoxNews, vom resimți criza egipteană la pompă, la magazin, la mall, dar și acasă. La benzinării, prețul carburanților deja este în creștere ca urmare a prețului petrolului care a atins maximul ultimilor doi ani – 103, 37 dolari, potrivit Reuters. O altă temere a lumii occidentale este legată de tot ce se întâmplă acum în jurul canalului Suez, pentru că, dacă în aceste țări s-ar schimba regimurile actuale cu regimuri politice anti-occidentale care ar închide robinetele de țiței, am putea intra în colaps. La magazin, prețurile alimentelor vor fi într-o continuă creștere. Și în mall lucrurile se vor schimba, deoarece Egiptul este unul dintre cei mai mari exploatatori de bumbac. Dacă vânzarea acestei plante se oprește, atunci toate hainele, de la jeanși până la tricouri sau lenjerie intimă, toate se vor scumpi. Deja prețurile pentru bumbac sunt la cele mai ridicate valori din ultimul secol și jumătate. Acasă, creșterile se vor observa la facturile de întreținere: salubritate, gazele naturale, energia electrică. Gaura neagră din mediul virtual, provocată de oprirea internetului timp de cinci zile în Egipt a relansat dezbaterea în SUA cu privire la amploarea puterii cibernetice de care ar trebui să dispună Casa Albă în cazul unei crize majore. Unele voci susțin că niciodată nu se va semna o lege care să îl autorizeze pe președinte, oricare ar fi el, să închidă internetul, exercitarea unei astfel de puteri ar constitui un afront pentru Constituția americană. De asemenea, conducerile majorității statelor arabe din zonă sunt bătrâne, deci, nu este exclus ca în curând să mai asistăm la noi conduceri, cu șanse ca tranziția să devină sângeroasă. Secretul, ca totul să meargă bine, este ca reformele care au în centru respectul față de om, liberul arbitru, libertatea de exprimare, libertatea la opinie, egalitatea șanselor, etc., să fie aplicate, nu să existe doar pe hârtie. Guvernele trebuie să reflecte voința poporului, nu să-și urmărească interese proprii meschine, iar puterea să fie deținută prin consimțământ, nu prin coerciție. Altfel, vom alerga după himere, vom cultiva vânt și vom secera doar furtună. În mai puțin de o sută de zile, în Tunisia și Egipt, două regimuri despre care se credea că sunt invincibile au căzut în capcana istoriei. Pare a fi o reeditare a căderii Zidului Berlinului sau a comunismului. Cert este un lucru… pe tabla de șah a istoriei, Dumnezeu face ultima mutare.

„Să fiți înțelepți în ce privește binele, și proști în ce privește răul!” (Biblia, Romani 16, 19)

Scaunele microbuzului se umpleau încet cu călători care mai de care mai siguri pe gesturi și pe viață. De la țăranul emancipat cu trenning inscripționat cu cap de tigru, luat din Obor, până la costumatul stilat care își așază elegant geanta neagră și apoi plin de demnitate începe să citească ziarul – toți, aceștia și ceilalți deopotrivă, sunt deștepți; fiecare în felul lui sau în comparație cu altul. Șoferul pornește motorul, privește oglinda în silă, în timp ce trage meticulos zgârciul peste teșchereul de bancnote de 1 leu; nu vine nimeni, deci semnalizează și dă să plece. La geamul lui însă apare o doamnă încercănată de griji, timidă în gesturi, care cu o voce rugătoare și pauze între cuvinte întreabă:

- „Puteți să mă luați și pe mine… până la piramide… așa?”

- „Cum așa?”, tună șoferul.

- „Păi… nu… nu am bani!”

- „Hmmmm…” îi zâmbi sarcastic șoferul, în timp ce ridica geamul, pentru ca apoi să completeze pentru toți cei din spate:

- „Proasta! N-are bani…”

Dintr-o dată, tot microbuzul celor cu biletul deșteptăciunii lor în buzunar s-a îngrămădit spre geamuri să vadă din mers care e „proasta fără bani…”. Din spate s-a auzit o voce timidă:

- „Oprește, plătesc eu pentru proastă!”

În cadrul interogatoriului din sala de judecată, Pilat din Pont i-a adresat lui Christos o întrebare ce frământă și astăzi sufletele oamenilor, dar la care el nu a mai avut răbdare să primească răspuns:

Ro.  „Ce este ADEVĂRULl?”

Lat.  „Quid est veritas?”

Prin amestecarea literelor în limba latină putem obține următoarea combinație:

Lat. „Est vir qui adest!”

Ro. „Este Omul care stă înaintea ta!”

Poate că surprinde faptul că Pilat nu a mai așteptat răspunsul, însă consider că a înțeles prea bine ce (Cine) este ADEVĂRUL, dar a decis să-L renege.